Despre divorţ 5 – Divorţul din perspectiva cărţii Maleahi

Despre divorţ 5 – Divorţul din perspectiva cărţii Maleahi


În jurul anilor 432-431 î.Cr., Dumnezeu l-a ridicat pe profetul Maleahi pentru a denunţa degradarea spirituală a lui Iuda. Pe lângă păcatele ipocriziei şi lipsei de dărnicie, poporul s-a mai făcut vinovat şi de păcatul căsătoriei cu femei păgâne.[1]

A. Păcatul căsătoriei cu femei păgâne (Maleahi 2:10-12)

Maleahi denunţă încălcarea legământului mozaic care interzice căsătoria evreilor cu femei păgâne pentru a preîntâmpina idolatria (Exodul 34:14-16; Deuteronomul 7:1-4). Expresia „fiica unui dumnezeu străin” se referă la o femeie păgână care practică idolatria. Căsătoria cu o asemenea femeie, afirmă Maleahi, profanează legământul lui Dumnezeu cu Israel. Acest păcat profanează deopotrivă sanctuarul care a fost închinat Domnului şi poporul sfânt al lui Dumnezeu. Expresia „ce este închinat Domnului” din Maleahi 2:11 se referă la poporul ales al lui Dumnezeu (vezi şi Ieremia 2:3; Ezra 9:2). În capitolul 2:12 Maleahi anunţă judecata lui Dumnezeu peste cei care profanează legământul de căsătorie prin legături cu femei păgâne. Expresia „va nimici” se referă la pedeapsa cu moartea (Exodul 31:14). Universalitatea pedepsei divine este sugerată de faptul că nu vor scăpa de judecată nici măcar preoţii şi leviţii care slujesc la Templu.[2]

B. Păcatul divorţului (Maleahi 2:13-16)

„Maleahi afirmă că manifestările emotive de mare intensitate (v. 13) menite să stoarcă răspuns la rugăciune, nu au niciun efect înaintea lui Dumnezeu din cauza faptului că au călcat legământul de căsătorie (v. 14; 1 Petru 3:7).” Maleahi demonstrează faptul că aceia care au divorţat s-au purtat mişeleşte cu soţiile lor. Cuvântul ebraic bagad înseamnă „a acţiona mişeleşte, necredincios sau cu înşelăciune”.[3]

Ticăloşia divorţului este ilustrată de Maleahi prin introducerea a trei expresii: nevasta din tinereţea ta, tovarăşa ta şi nevasta cu care ai încheiat un legământ (v. 14). Fata a fost luată în căsătorie în floarea tinereţii şi frumuseţii ei, iar acum, după ani de zile de slujire faţă de soţ şi familie, când i se ofileşte frumuseţea, este alungată. Expresia „tovarăşa ta” demonstrează faptul că soţia nu este un obiect din proprietatea personală, ci un partener de legământ. „Nevasta cu care ai încheiat legământ” descrie jurământul depus înaintea lui Dumnezeu şi a martorilor. Dumnezeu nu-Şi calcă legământul (Leviticul 26:40-45) şi, din moment ce divorţul este călcarea legământului de căsătorie, El declară deschis repulsia faţă de acest lucru. Versetul 15 subliniază standardul lui Dumnezeu pentru căsătorie exprimat prin faptul că, la creaţie, Dumnezeu a creat un singur bărbat pentru o singură femeie, ca să dea naştere la sămânţă dumnezeiască. Maleahi afirmă că într-o familie stabilă şi care trăieşte în ascultare de Domnul cresc copii echilibraţi şi evlavioşi. Versetul 16 aduce două argumente pentru a susţine pedeapsa dreaptă faţă de actul ticălos al divorţului. Primul este ura lui Dumnezeu faţă de despărţirea (salah) în căsătorie, ca şi în cazul făţărniciei în închinare sau al idolatriei (Amos 5:21; Isaia 1:14; Ieremia 44:4; Proverbe 6:16-19).[4]

Al doilea argument este ura lui Dumnezeu faţă de „cel ce îşi acoperă haina cu silnicie”. Aceasta este o expresie metaforică derivată din obiceiul ca bărbatul să întindă mantaua peste femeia pe care o cere în căsătorie (Rut 3:9; Ezechiel 16:8). Maleahi denunţă faptul că obiectul care simbolizează credincioşia faţă de actul căsătoriei a fost folosit în mod ticălos. Silnicia cu care e pătată haina este păcatul divorţului care lasă urme ca sângele victimei pe haina criminalului. Versetul 16 se încheie repetând avertizarea: „luaţi seama” (v. 15). Pentru Maleahi, divorţul este o încălcare a planului originar al lui Dumnezeu pentru căsătorie, încălcând şi legământul de căsătorie la care Dumnezeu a fost martor. De asemenea, divorţul este un act de ticăloşie faţă de cea mai intimă relaţie de sub soare şi reprezintă un păcat grav pe care Dumnezeu Îl urăşte.[5]


[1] Carl Laney, „No Divorce”, p. 29.[2] Carl Laney, „No Divorce”, p. 29.

[3] Carl Laney, „No Divorce”, p. 29.

[4] Carl Laney, „No Divorce”, pp. 29, 30.

[5] Carl Laney, „No Divorce”, pp. 30, 31.

Sursa:  http://negrutpaul.wordpress.com/2009/02/23/despre-divort-5-4-divortul-in-perspectiva-cartii-maleahi/

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s