CITATE CELEBRE DESPRE ISUS HRISTOS

 CITATE CELEBRE DESPRE ISUS HRISTOS


Despre niciun alt personaj istoric nu s-au scris la fel de multe cărţi ca despre Iisus Christos, iar numărul personalităţilor laice sau religioase care au spus ceva despre El este extrem de mare. Dar pastorul Duke Taber a făcut o selecţie ce conţine cele mai celebre citate despre Iisus, pe care le-a împărţit în două categorii: citate despre cine este Iisus şi citate despre ce face Iisus în viaţa noastră.

„Iisus a fost Dumnezeu şi om într-o singură persoană, pentru ca Dumnezeu şi omul să poată fi din nou fericiţi împreună”. (George Whitefield (1714-1770), predicator care a ajutat la redeşteptarea spirituală în coloniile americane)

„Poate că moartea este regina terorilor…dar Iisus este Regele regilor!” (Dwight L. Moody (1837-1889), predicator protestant american)

„De mulţi ani am o regulă: să Îl consider pe Iisus Christos ca pe un prieten. El nu este un crez, o simplă doctrină, ci este singurul pe care Îl avem pe deplin”. (D.L. Moody)

„Dumnezeu a avut un singur Fiu, care a fost misionar şi medic.” (David Livingstone (1913-1873), medic, misionar protestant şi explorator al Africii Centrale şi de Est)

„Iisus nu oferă reţete care ne arată care este calea către Dumnezeu, după cum fac alţi învăţători. El Însuşi este calea”. (Karl Barth (1886-1968), pastor considerat cel mai influent teolog creştin reformat de la Calvin încoace)

„Îl urmez pe Iisus: Iisus este Dumnezeul meu, soţul meu, viaţa mea, singura mea iubire, Iisus este totul în tot. Din această cauză nu mă tem niciodată” (Maica Tereza (1910-1997), călugăriţă catolică, fondatoare a ordinului Misionarii Carităţii şi laureată a premiului Nobel pentru Pace)

„Christos este Cuvântul lui Dumnezeu. Prezenţa lui Dumnezeu nu se face simţită în anumite texte din Noul Testament, oricât de valoroase ar fi ele; nici în anumite cuvinte spuse de Iisus; ci chiar în persoana întrupată a lui Iisus Christos”. (Phillips Brooks (1835 – 1893), cleric american, episcop în Biserica Episcopală şi autorul textului colindului „O little town of Bethelem”)

„Există două întrebări. Prima: a învins cineva moartea? A doua: jertfa acestuia mă ajută? Istoria spune aşa: mormântul lui Confucius: ocupat. Mormântul lui Buddha: ocupat. Mormântul lui Mahomed: ocupat. Mormântul lui Iisus: gol. Ce se mai poate adăuga? Nu are niciun sens să urmezi un perdant”. (G. B. Hardy, cercetător canadian)

„Iisus Christos nu este apreciat deloc până ce nu este apreciat mai presus decât orice”. (Sfântul Augustin (354-430), autor creştin)

„Oamenii au nevoie de Iisus Christos ca necesitate, nu ca lux. Poate că îţi face plăcere să ai flori, dar ai nevoie de pâine. Iisus nu este un fenomen, El este pâinea. Iisus nu este o curiozitate, El este apa. La fel de sigur cum sunt că omul nu poate trăi fără pâine, noi nu putem trăi pe deplin fără Iisus.” (Joseph Parker (1830-1902), teolog britanic)

„Nu doar că nu Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu decât prin Iisus Christos; nici nu ne putem cunoaşte pe noi înşine decât prin El”. (Blaise Pascal (1623-1662), matematician şi fizician francez)

„Disciplina regulată de a avea o prietenie cu Iisus îi determină pe oameni să devină asemenea Lui”. (Harry Emerson Fosdick (1878 – 1969), pastor baptist american)

„Iisus ne spune mie şi ţie „Vreau să împărtăşesc cu tine ceea ce am obţinut. Vreau să trăiesc în tine.” Cum putem obţine aceasta? Nu putem să o cumpărăm, nu putem să o câştigăm, nici nu putem lucra pentru a o obţine, indiferent cât de mult ne-am strădui. De fapt, cu cât încercăm mai mult, cu atât avem şanse mai mici de a o obţine, pentru că este un dar fără preţ. Noi putem să obţinem asta fără preţ. Obţinem asta prin har, adică prin Iisus Christos care trăieşte în noi”. (Cyril Brooks (1929 – 2001), preot britanic)

„Atunci când treci prin valea necunoscutului, vei descoperi urmele paşilor lui Iisus, atât în faţa ta, cât şi lângă tine”. (Charles Stanley (n 1932), pastor senior baptist)

„Nimeni altcineva nu are sau a avut locul pe care Îl are Iisus în inima oamenilor. Alţi zei au fost veneraţi, dar nicio altă persoană nu a fost iubită la fel de mult”. (John Knox (1514 – 1572), teolog scoţian care a condus mişcarea de reformă a Bisericii din Scoţia)

Sursa: Net.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s