Salvează-ţi căsnicia (10)

Salvează-ţi căsnicia (10)

Refuse

– Pregăteşte-te să fii respins dar nu uita ca ai har.

Desigur că militez pentru a fi făcute toate eforturile în vederea salvării unei relaţii de căsnicie în pericol dar nu pot să nu prevăd şi aspectul respingerii în tot acest demers. Este aproape întotdeauna prezentă respingerea la asemenea acţiuni. Oricât de bine, corect şi biblic ai proceda, ia în calcul şi varianta că vei fi respins. Modelul nostru, Domnul Isus, s-a purtat cu o dragoste perfectă faţă de oameni şi tot a fost respins. Noi nu facem excepţie.

Este posibil ca florile trimise, încercările făcute, dragostea arătată, iertarea oferită, disponibilitatea de a continua şi multe alte etape care te costă şi aşa foarte mult, să îţi fie aruncate la gunoi. Mulţi oameni au trecut prin faza asta şi aici au renunţat. Trebuie să fii pregătit/ă şi pentru o asemenea variantă şi să o iei în calcul.

Când ai inima rănită crunt şi decizi să lupţi totuşi pentru familie iar partenerul tău te respinge şi aşa rănit cum eşti, îţi rămâne un singur punct de sprijin şi din fericire acest punct de sprijin este tot ce ai nevoie. Harul lui Dumnezeu este îndeajuns iar puterea Sa este maximă în viaţa ta care se bazează pe acest har. Dacă există hotărârea de a nu te baza pe logica umană, pe sentimente, pe ce vede ochiul ci pe Cuvântul lui Dumnezeu, cred că demersul are şanse mari de reuşită iar dacă nu reuşeşte vom primi puterea Sa să facem faţă situaţiei.

Dr. Ed. WHEAT a rugat pe clientele sale să facă o listă cu lucrurile care trebuiesc făcute şi cu lucruri care nu trebuiesc făcute pentru orice femeie care încearcă să salveze căsnicia. M-ar fi bucurat de o asemenea lista şi în dreptul bărbaţilor dar nu este. Însă această listă îi include şi pe ei. Iată lista:

  • Nu va avea loc nici o creştere în relaţie atâta timp cât există îndoieli cu privire la devotamentul tău faţă de căsnicia ta. Ia hotărârea da a fi devotat căsniciei voastre.

  • Atunci când soţul nu îţi arată dragoste, încrede-te în Domnul ca El să îţi împlinească nevoile emoţionale.

  • Dăruieşte-i soţului tău cinstea, dragostea şi respectul poruncite de Biblie chiar dacă acţiunile lui nu merită asta. Manifestă o acceptare caldă faţă de el în orice situaţie.

  • Nu încerca să îţi reformezi soţul/soţia. Iubeşte-l numai.

  • Trăieşte în fiecare zi concentrându-te asupra prezentului.

  • Nu păstra resentimente faţă de nimeni implicat în această situaţie. Nu îţi întoarce niciodată copiii împotriva partenerului infidel. Iartă.

  • Nu discuta problemele intime ale căsniciei voastre. Nu alimenta bârfele. Spune-i tot Domnului care este confident şi poate unei persoane destul de apropiate şi mature spiritual.

  • Alege cu mare grijă consilierul la care mergi.

  • Petrece cât mai mult timp cu Cuvântul lui Dumnezeu.

  • Concentrează-te asupra ta îndreptându-ţi greşelile pe care le-ai făcut şi cerându-i lui Dumnezeu să-ţi arate cum trebuie să te schimbi în loc să te concentrezi asupra greşelilor partenerului.

  • Nu te separa de partenerul tău. Fă orice ca el/ea să rămână în cămin.

  • Nu da soţului/soţiei, acordul pentru divorţ. Fă tot ce-ţi stă în putere pentru a împiedica divorţul.

  • Petrece timp cu oameni care să te încurajeze.

  • Nu încerca să găseşti o compensare exagerată în copiii tăi.

  • Nu încerca să te aperi tu de bârfă sau critică. Doar taci din gură. Dumnezeu se va lupta pentru tine.

  • Nu aştepta ca partenerul să se schimbe peste noapte atunci când va decide asta.

  • Aşteaptă-te ca să existe tentaţia de a luneca iar şi după ce vă împăcaţi.

  • Nădăjduieşte totul, crede totul, sufere totul!

Nu uitaţi că un om care îl are pe Dumnezeu în viaţa sa primeşte puterea de a lupta dar şi poate accepta rezultatul pe care Dumnezeu îl prevede deja. Lupta pentru reîntregirea familiei poate fi un succes sau poate avea şi un final diametral opus cu efortul depus de partenerul care vrea să repare relaţia. Este nevoie de bazare pe harul lui Dumnezeu printr-o ascultare totală de Cuvântul Său.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/salveaza-ti-casnicia-10-pregateste-te-sa-fii-respins-dar-nu-uita-ca-ai-har/

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s