Salvează-ţi căsnicia (6)

Salvează-ţi căsnicia (6) – Care e rolul harului?invata sa iubesti salveaza-ti casnicia

Când Pavel îl roagă pe Dumnezeu să îl scape de „ţepuş”,  despre care se fac atâtea supoziţii, El îi răspunde că: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Lucru acceptat de Pavel care ajunge la convingerea: „Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.” Nu ştiu care a fost ţepuşul lui Pavel, nu ştiu dacă a fost o afecţiune fizică sau altceva dar cert este că era ceva ce îl încurca, incomoda, dezavantaja, durea şi omul acesta ar fi vrut să scape de acea suferinţă, la fel cum mulţi dintre căsătoriţii care vor să-şi salveze căsnicia ar vrea să scape de durerile relaţiilor frânte.

Dacă vrem să fim realişti, trebuie să ne pregătim pentru tot ce poate fi mai rău ştiind că posedăm o măsură suficientă de har. De obicei când relaţia este plină de probleme, partenerul care vrea să plece deja este implicat în relaţie cu altcineva (ma refer aici la adulter) sau se gândeşte să facă asta. Mulţi soţi sau soţii care vin la consiliere refuză să ia în calcul şi varianta aceasta (că s-a ajuns aşa de departe) şi la un moment dat vestea cade ca un trăsnet peste ei. Alţii lasă loc de „elementul surpriză”, bazându-se pe suficienţa harului lui Dumnezeu şi pe aceştia nu îi destabilizează o asemenea veste  deşi este dramatică.

Ce faci când primeşti vestea catastrofală că soţul sau soţia ta au avut aventuri extraconjugale? Cum te afectează o asemenea veste? Cum reacţionezi?

Este oarecum „de aşteptat” ca o relaţie care merge prost de multă vreme să conţină şi acest element. Unii, datorită faptului că nu iau în calcul posibilitatea, sunt loviţi de o asemenea veste paralizant, reacţionează cu crize de nervi şi isterie şi baiul mare e că nu mai au controlul reacţiilor şi atitudinilor lor. În asemenea momente este crucial de importantă fiecare secundă, fiecare reacţie şi atitudine. O reacţie foarte dură, isterică, disperată îi va face vânt partenerului care a comis adulter pentru că „cealaltă” sau „celălalt” „îl/o înţelege” mai bine. De aceea e crucial să existe realism şi să existe o „bazare” pe harul lui Dumnezeu, care, în asemenea situaţii dă putere de control descoperă, activează puterea desăvârşită a lui Dumnezeu. Un soţ sau o soţie care înţelege că Harul lui Dumnezeu este suficient şi se aşteaptă şi la „ ce e mai rău” când va primi o asemenea veste va avea capacitatea să acţioneze calm, cu dragoste şi iertare.

Ştiu, veţi spune:  Să iert? Să iert chiar din secunda în care am aflat? Nu e cam mult?… nu, nu e mult, harul lui Dumnezeu în asemenea momente de slăbiciuni face ca puterea de iubire a Domnului Isus Hristos să se vadă în mod plenar. Adulterul, în concepţia multora, este păcatul cel mai mare pe care l-ar putea comite partenerii unei căsnicii unul împotriva altuia şi de aceea e şi foarte greu să acorzi iertarea instant pentru el. În acest scop scriu astăzi despre o „pregătire pentru tot ce poate fi mai rău”. O persoană care „se pregăteşte” de confruntarea cu o asemenea veste va avea capacitatea să rezolve şi alte probleme care survin în procesul de salvare a relaţiei. Ca să te ajut puţin cu poziţionarea faţă de o asemenea variantă, vreau să te gândeşti că adulterul este în primul rând un păcat împotriva lui Dumnezeu şi mai apoi împotriva ta şi totuşi Dumnezeu iartă acea persoană şi tu care eşti copil de Dumnezeu poţi  să faci la fel dacă te bazezi pe harul Său. Mai mult, Dumnezeu ştie şi greşelile prin care vom trece, şi păcatele pe care le vom face şi în aceste condiţii, anticipând, a murit totuşi pentru noi ca semn al iubirii ce ne-o poartă. Este nevoie de iertare ca să se poată repara relaţia, fără iertare nu se deblochează mecanismul şi aşa gripat. În cartea The Key for a Loving Heart Karen Mains scrie foarte frumos despre relaţia dintre iertare şi iubire:

„Cheia care deschide uşa camerelor încuiate din inimile noastre este iertarea. Numai după ce am experimentat iertarea (… adică, numai atunci când am fost copleşiţi de realitatea iertării, şi putem să atingem, să gustăm şi să mirosim rezultatele ei) descoperim că lacătele sunt descuiate, uşile şi ferestrele sunt larg deschise, camerele sunt locuite şi focurile sunt aprinse în cămine. Atunci descoperim că inimile noastre sunt în sfârşit libere să iubească. Ele au devenit ceea ce Creatorul a intenţionat ca ele să fie – locuri cu o capacitate imensă de a cuprinde totul.”

După ce ai iertat, trebuie să te pregăteşti să faci faţă unei eventuale continuări a acelei relaţii adultere  şi să decizi exact cum şi ce faci în asemenea situaţie, exersând în mintea ta cum vei reacţiona în anumite situaţii care s-ar putea ivi.  Trebuie să fii pregătit/pregătită să reacţionezi cu dragoste şi iubire chiar la o continuare a infidelităţii. Asta nu înseamnă să treci cu vederea, să tolerezi păcatul, să ignori. Însă e esenţial să înţelegi că oricât te-ai strădui tu nu îţi poţi schimba partenerul cu critici, plânset, crize, interdicţii etc. Singura variantă pe care o ai la dispoziţie este ca, bazat/ă pe Harul lui Dumnezeu să devii partenerul care ţi-a poruncit Dumnezeu prin Scriptură să fii şi să aplici toate principiile lui Dumnezeu în relaţia voastră în funcţie de cum o cere situaţia fiecărei zile.

Sursa:                               http://www.filedinjurnal.ro/salveaza-ti-casnicia-6-care-e-rolul-harului/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s