Mai există și căsătorii fericite

Mai există și căsătorii fericite

Mai există și căsătorii fericite
În seria de știri, articole și studii care propovăduiesc eșecul instituției căsătoriei, mai există și niște dovezi „ascunse” și autori care arată că tinerii care se mai gândesc să se căsătorească au la ce să viseze.

Există trei mari mituri legate de căsătoria în ziua de azi, scrie Bradford Wilcox, în The Atlantic. Căsătoria nu este corectă, nu este fericită și nu este egală în împărțirea responsabilităților. Femeile sunt supuse îndeplinirii unui al doilea „job”, de îngrijit casa și crescut copiii, în timp ce bărbații se bucură de timpul liber rezultat din această inegalitate socială. Este drept că unele căsnicii sunt nedrepte și inegale, lăsând multe soții în nefericire și disperare. Dar aceasta nu este o situație generală, cel puțin nu în Statele Unite, argumentează Wilcox, folosindu-se de statistici.

Se pare că tabloul general al căsătoriei în SUA este mult mai roz decât îl pictează percepția generală. Se pare că majoritatea soților și soțiilor contribuie cu același număr de ore la susținerea financiară și de alte tipuri, a familiei. Într-o săptămână, o mamă căsătorită petrece 54,1 ore la/pentru serviciu, creșterea copilului și treburile casnice, iar un tată căsătorit petrece 55,5 ore cu/pentru aceleași lucruri, conform unui studiu Pew, realizat în 2013. În majoritatea familiilor, mamele petrec mai mult timp cu treburile casnice și copiii, pe când soții lor petrec mai mult timp la serviciu, dar timpul total este aproape identic. Astfel că 68% dintre mamele căsătorite și 73% dintre tații căsătoriți au declarat că sunt satisfăcuți cu nivelul de corectitudine din mariajul lor. Acest sentiment se leagă și de faptul că majoritatea mamelor nici nu își doresc să lucreze full-time, pe când tații lucrează de multe ori peste 8 ore pe zi. În final, 77% dintre mamele căsătorite și 80% dintre tații căsătoriți au declarat că sunt satisfăcuți cu relația pe care o au cu partenerul de viață, conform Survey of Marital Generosity.

Psihiatrul Arthur Nielsen crede că și contextul presant în care trăim favorizează sentimentul de nesatisfacție față de persoana iubită. „Un mariaj de succes necesită maturitate emoţională şi abilităţi sociale, pentru a face faţă discuţiilor (aparent inevitabile) despre bani, sex şi copii, cele trei subiecte care incită cel mai des la certuri în familie.”

Andrew Cherlin, profesor de sociologie şi politici publice la Universitatea John Hopkins, aduce în discuție alt factor de influență, și anume nivelul de educație. După părerea sa, instituţia căsătoriei se îndreaptă în două direcţii: „pentru persoanele cu studii superioare, căsătoria încă o duce bine. În cazul persoanelor mai puţin educate, se înregistrează mai puţine căsătorii, mai multe despărţiri, mai mulţi copii din flori şi mai mult stres.”

De ce să vă căsătoriți?

„Persoanele căsătorite o duc mai bine în aproape toate domeniile sănătăţii şi bunăstării,” explică Robin Simon, profesor de sociologie şi cercetător la Universitatea americană Wake Forest. „Chiar şi atunci când se îmbolnăvesc, oamenii căsătoriţi au şanse mai mari la recuperare.”

Sprijinul social pe care soţii şi-l oferă reciproc este un factor care determină creşterea nivelului de bunăstare. Adoptarea unui rol social (soţ, soţie) le dă celor doi un simţământ mai puternic al identităţii. În plus, îi ajută să îşi împartă activităţile, cele casnice, de familie, comunitare, de petrecere a timpului liber.

Se ştie totodată despre cupluri că, reuşind să realizeze mai multe lucruri în doi, îşi diminuează stresul. Şi, deşi poate deteriora relaţia, „cicăleala” pare a fi foarte eficientă în a-l face pe partener să aibă mai multă grijă de propria-i sănătate.

Sursa:   http://semneletimpului.ro/social/familie/casatorie/mai-exista-si-casatorii-fericite.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s