„MOŞTENITORI DATORITĂ LUI”

„MOŞTENITORI DATORITĂ LUI” (Iacov.2:5) By David(duţu) Miclea

*Cuvîntul de aur: Ascultati, preaiubitii mei frati: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt saraci in ochii lumii acesteia, ca sa-i faca bogati in credinta si mostenitori ai Imparatiei pe care a fagaduit-o celor ce-L iubesc? (Iac.2:5)

O dată ce am devenit uceni ai Domnului Isus şi dacă ne păstrăm credincioşia faţă de Dumnezeu, devenim moştenitori împreună cu El.
*Moştenitor nu e o formalitate ori o stare fictivă ci este o adevărată binecuvîntare promisă şi dăruită direct de către Dumnezeu.
*Titlul de moştenitor, nu se bazează pe actele unei cărţii funciare, nici pe o relaţie umană, ci pe o relaţie directă cu Dumnezeu.
*Moştenirea nu este produsul unei acumulări întro investiţie pămîntească, ci este un dar din partea lui Dumnezeu în urma unei slujiri plină de credincioşie, este o furnizare dată direct de Dumnezeu.
*Nu este o stare de moment, ci este ceva veşnic, o părtăşie cu Dumnezeu la Împărăţia promisă de El.
*Mostenirea se capata in urma credintei nu a Legi: Caci, daca mostenitori sunt cei ce se tin de Lege, credinta este zadarnica, si fagaduinta este nimicita; (Rom.4:14)
-De aceea mostenitori sunt cei ce se fac prin credinta, pentru ca sa fie prin har, si pentru ca fagaduinta sa fie chezasuita pentru toata samanta lui Avraam: nu numai pentru samanta aceea care este sub Lege, ci si pentru samanta aceea care are credinta lui Avraam, tatal nostru al tuturor, (Rom.4:16)
*Moştenitori datorită relaţiei cu Tatăl (copii)
Dupa cum un parinte lasa urmasilor lui mostenire , tot la fel si Tatal ceresc pentru copiii Lui: Omul de bine lasa mostenitori pe copiii copiilor sai, dar bogatiile pacatosului sunt pastrate pentru cel neprihanit. – (Prov.13:22
-Si, daca suntem copii, suntem si mostenitori: mostenitori ai lui Dumnezeu si impreuna mostenitori cu Hristos, daca suferim cu adevarat impreuna cu El, ca sa fim si proslaviti impreuna cu El. (Rom.8:17)
*Moştenitori datorită făgăduinţei data lui Avraam.
– Si, daca sunteti ai lui Hristos, sunteti „samanta” lui Avraam, mostenitori prin fagaduinta. (Gal.3:29)
*Mostenitori, datorita hotararii Lui
-In El am fost facuti si mostenitori, fiind randuiti mai dinainte, dupa hotararea Aceluia care face toate dupa sfatul voii Sale, (Efes.1:11)
***Să fim bine înţeles. Moştenirea nu este dată de lume, ci dată de Dumnezeu, nu la orişicine ci numai celor iubiţii de El.
~maiepuţin~
(duţu)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s