SĂRBĂTOARE CURCANULUI PICĂ ÎN ACEIAŞI ZI CU SĂRBĂTOAREA NECUNOŞTINŢEI!

SĂRBĂTOARE CURCANULUI  PICĂ ÎN ACEIAŞI ZI CU SĂRBĂTOAREA NECUNOŞTINŢEI!

Marian Vanghelie sărbătoreşte astăzi Ziua Necunoştinţei!

Marian Vanghelie sărbătoreşte astăzi Ziua Necunoştinţei!

                                                                 „Este acea zi din an în care te mulţumeşti cu puţinul pe care-l ştii”

 

Celebra sărbătoare cu ocazia căreia americanii mănâncă curcan la cuptor a ajuns şi în România, mai exact în Sectorul 5 al Capitalei. Primarul Marian Vanghelie ţine cu sfinţenie această  sărbătoare care însumează absolut toate convingerile şi cunoştinţele sale, de la A la B: „Este o zi specială, ne aşezăm la masă şi ne ţinem de mâini, ca să avem toţi mâinile la vedere şi să nu dispară nimic de pe masă”, spune primarul.

De altfel, Marian Vanghelie povesteşte că ţine această sărbătoare încă de când era mic şi făcea micile găinării specifice vârstei. „De Ziua Necunoştinţei mama ne făcea rost de un curcan, iar eu ţineam de şase. Ţin minte că o dată mama n-a găsit curcan şi a venit cu o lebădă gustoasă, dar asta e altă poveste. O dată mi-am făcut curaj şi am întrebat-o de ce brusc noi avem curcan şi vecinul nu mai are. Mi-a zis că e mai bine să nici nu ştiu nimic, şi chiar aşa am şi făcut!”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s