GĂZDUIREA MIELULUI

GĂZDUIREA MIELULUI   By  Dumitru Ichim

Obosit,

cu mâna sprijinindu-și bărbia

și îngândurat

Iosif privea la mielul de lemn

cu care Copilul

atât de fericit s-a jucat.

În drum spre fântână,

în fața lui, s-a oprit Maria.

În stânga avea o găleată,

iar de degetul mic,

de la cealaltă mână

o ținea Copilul.

De data asta Iosif tresări,

precum Fecioara  surprinsă

altădată

de îngerul Gavriil,

dar limpezindu-se, cu privirile calme,

fără ocoliș de vreun fel i-a spus:

”Bucură-te, Marie!

De acum înainte

un miel adevărat

va avea Iisus în livadă.”

Copilului nu I-a venit să creadă

și sărind

a început să bată din palme.

”Dar, Iosife… o să ne fie greu;

unde-l vom pune?”

Răspunse Copilul: ”Fii fără grijă,

că o să doarmă în pătuțul Meu,

te rog nu zice: Nu!”

(Ochii lui mari și-atât de rugători

îți rupeau inima de jale.)

”Și Tu?”

”Desigur că-n brațele Tale!”

TRANDAFIRUL AVEA CUIELE BĂTUTE PE DOS

”Azi dimineață

m-a speriat frumusețea-i de floare

și-am întrebat-o despre mama ei.

Mi-a răspuns

că aparține Sfintei Fecioare.

Dar de ce ai lacrimi în geană?

l-am întrebat pe trandafir curios.

Nu mi-a răspuns nimic,

dar eu cred că plângea

că lucrul cineva i l-a făcut de ocară

și i-a bătut cuiele pe dos

cu spinii în afară.

L-am întrebat pe Iosif cumva

( că-a-mbătrânit de când e tâmplar)

dacă-a mai văzut așa ceva

și să mă ajute

pe bietul trandafir să-l repar.”

Fecioara a zâmbit cu amar,

și mai mult

i-a fost frică să spuie,

îmbrățișându-L în suspinul greu:

”Of, Trandafirul sufletului meu!

Numai oamenii știu să bată corect,

trupul de floare, în cuie!”

COPILUL AJUTĂ LA NAȘTEREA FLUTURELUI

”Nu Te cert. Altădată,

de vei cunoaște ora târzie,

nu mă lăsa să fiu îngrijorată;

să Te strig

și doar ecou din ecou să aud,

și nu glasul Tău.

Mă temeam

să nu fi pățit ceva rău.”

”Eram în livadă,

răspunse Copilul, sub dud.

Cine-ar putea nespusul să-l creadă?

De-o frunză atârna un mormânt!

Aeve negraiul era în borangic,

iar înlăuntru un fluture mic

cu ușa-ncuiată și prinsă-n descânt.

Cu cântecul meu începui să destram

firul de taină al morții din ram.

Mititel a ieșit din cocon,

cum însuși înțeleptul Solomon

n-ar fi putut din cuget să descrie

adâncul minunii

de Tatăl meu țesută și aleasă –

un înger viu din vierme de mătasă!

Pe zburătoare frunze,

spre înălțare sfântă,

să fi văzut cum colb de curcubeie

lumina lor o zvântă

cum de la coadă se citesc păunii!

E-adevărat

că ora s-a făcut târzie,

tot repetând cum îmi cântai tu mie.

Am zăbovit,

până-a-nviat în floare,

și-apoi încă puțin ca să-l deprind

albastrul cer din ochii tăi

să-l ia cu împrumut

și-nvățul din lumină să ți-l zboare!

MASA PENTRU FOIȘOR

Ce mult iubea Copilul

să-l ajute pe Iosif

la dulgheritul lui de tâmplar

ținându-i în mână lumina

ce despletea firea untdelemnului!

Ce mult îi plăcea mirosul lemnului

amintind de graiul lui Iosif!

Bătrânul deprinsese

un pronunțat accent al florilor

din țara de leagăn al norilor.

Iubit fiind, fiecare copac,

bătrânului umil

îi împrumuta pentru fiecare scândură

amintirile lui subțiate până-n povești –

setoase genuni care-ngândură

ochii mari și curați de Copil.

Măsuța lor din odaie

era rotundă și cu trei picioare,

dar o astfel de masă,

cât șopronul de mare,

niciodată Copilul nu a văzut.

Lucrau peste pragul de seară-n târziu.

Când îl întreba pentru ce-o fi anume,

de putea să strângă întreaga lume,

Iosif îi răspundea peste lemn prohodit:

”Poate de nuntă, dar nici eu nu știu.”

Și-l întreba din nou pe teslar,

( mângâindu-le cu vârful  deștelui)

de ce la toate scaunele pe spătar

a cioplit litera Peștelui,

iar pe cel din mijloc

de ce a sculptat și soarele și  luna

ținând deasupra cununa,

ca stema cocorului

sub pisanie de leat cenușiu?

”Poate o fi jilțul Păstorului,

dar nici asta nu pot ca să-ți spun,

că noimei încă nu-i știu

nici scrisul, nici zborul.”

***

După întâmplarea din templu,

la 12 ani,

când coborau Ierusalimului priporul,

în drumul spre casă,

s-a oprit Iosif și-i arată copilului Iisus

Foișorul.

”Acolo sus,

va sta ciudata-ne masă –

fructa mâinilor noastre târzie.

Va fi pentru nuntă, va fi pentru Cină?

Numai Păstorul

poate că știe

și plaiul bogat în apus,

cu vârf sângeriu,

dar mi-e frică să-ți spun,

căci nici eu nu-ndrăznesc ca să știu!”

ARIPILE CRINULUI

Poate Copilul

să fi fost mai înalt decât crinul,

să zicem cu-o șchioapă.

În fața lui se opri

cu o cană de apă:

”Prostuțule,

de ce nu mi-ai spus că ți-e sete?

Ce ar fi fost

de nu te-aș fi văzut

cu ciocu-nsetat

întins către soare?

De ce n-ai îndrăznit?

Suntem vecini

și vreme-ași fi avut destulă

ca să-ți învăț aripile tale mici

cum să te înalțe-n zbor

de verde libelulă,

măcar până la primul izvor.

Tu n-ai visat vreodată oare

cum frunza către aripă te doare?

MASA DE SEARĂ ÎN NAZARET

Ca în orice casă de la țară

e mai multă pace decât mâncare,

dar destulă pentru prânzul de seară.

A lapte fiert se simte, colac și ionatane.

Nimic nu seamănă ca în icoane.

Hainele lui Iosif n-au croială-n lumini,

nici nu miros a fum de tămâie,

ci a rumeguș de cedru, a  clei și rășini.

Poate candela pare a fi din icoană,

dar gustând lumescul din mireasma pâinii

altfel îi clipește lumina din geană.

Și nici Maria

nu-i cu aureola aurului greu,

dar totuși prin ochii ei de fecioară,

vezi cum privește spre Copil,

din spatele lor Dumnezeu.

Iar rugăciunea de binecuvântare

e la fel de simplă ca un cartof în floare,

doar cu-n adaos făcut de Copil:

”…și mulțumesc Tată

pentru toate și pentru masă,

dar mai ales

pentru puișorii flămânzi de afară.

Eram îngrijorat că se făcuse seară,

iar ei erau tot singuri

și tare mi-era frică!

Auzi-i?  Ce voioși se roagă

că mama rândunică

a sosit cu bine acasă!

SCULPTURĂ ÎN CAMEE

Încet,

și mai încet,

târguindu-se cu măslinii,

încearcă să pătrundă seara

și peste Nazaret.

Maria,cu acul

căznește la gherghef

să prindă din albastru

începutul stelei din undă –

nălucă de aur, sau duh de sidef?

Umbrele încep să se-ntindă…

Nevăzutul înger al casei

cântând ține în pumni

puișorii de rândunică

din cuibul de sub grindă

până va veni mama lor.

Din vârf de daltă și briceag

Bătrânul Iosif i-a cioplit

un miel și un asin.

După ce îl privește cu drag

se-ntoarce la rindea și geluit.

După un timp Copilul,

prin rumeguș și talaș,

cu ochii mari de taină,

îl trage de haină,

ceva foarte grav vrând să-i spuie!

Cu mânuța

strânge în palmă două cuie:

” Tu nu știi acestea

cât de rău înțeapă și mușcă?”

Și mustrător îi face și semn:

”Oare ție nu ți-e milă de lemn?”

Maria aruncă ghergheful

și-L strânge la piept pe Iisus:

” Of, Simeoane, Simeoane…!”

Soarele

parcă vrea să-și amintească

de propriul lui sânge și-apus

și coboară atât de încet,

cocoșat de-ntrebarea

Copilului din Nazaret.

LUMINA SCRISULUI DIN LEMN

”De unde mă cunoști

că spui că vicleșugului nu-i port

în sânge nici otrava, nici veninul lui?”,

nedumerit L-a întrebat Natanail.

” ‘Nainte te-am văzut cerșind

smochinului

o binecuvântare din lemnul lui de har,

răspunse Fiul de Teslar.

Ești singurul pregustător de semn,

cum Tatăl meu, atoatecreator,

de îngeri puse sub lăcat,

chiar mai presus

ființei lor,

(cum, taina n-ai aflat?)

pe toți copacii i-a făcut din lemn!

De-i leagăn, sau lingură,

sau cumpăna fântânii,

sau  jgheabul sau găleata,

de-i punte, sau e fus,

subțire spumă de vioară,

amin, amin, vă spun a câta oară?

Numai prin lemn vorbește Cel de Sus!

Și lemnul Mă cunoște ca pe-un tată,

lăsându-mă să trec

ca printr-un nor prin ușa încuiată.

Când m-or sui pe lemnul Meu

abia atunci veți limpezi cuvântul:

Numai prin lemn ne-mbrățișează Dumnezeu!

Dumitru Ichim

Kitchener, Ontario

~maieputin~

(dutu)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s