SĂRBĂTORILE ÎN VECHIUL ISRAEL (3)

SĂRBĂTORILE ÎN VECHIUL ISRAEL (3)

SABATUL,ANUL SABATIC,ANUL JUBILIAR

***Sabatul a fost cea mai importantantă şi respectată zi dintre sărbători, în decalog fiind ceea dea patra poruncă. Aceasta zi în care erau întreruptă activitatea israeliţilor reprezintă pe de o parte odihna trupului după o muncă obositoare de şase zile, iar pe de cealaltă parte odihna sufletească pe care credinciosul mîntuit o are în parte aici, iar pe deplin în Împărăţia lui Dumnezeu.

Orice încălcare voită a acestei sărbători atrăgea asupra celui vinovat pedeapsa cu moartea (Exod.53:2). “Şase zile să lucraţi dar ziua a şaptea să fie sfîntă, cine va face o lucrare în ea va fi pedepsit cu moartea(Exod.31:14).

Această sărbătoare dădea dreptul la odihnă nu numai celor ce făceau parte din poporul evreu ci chiar şi robilor, străinilor precum şi vitelor lor.

Cînd poporul lui Israel era în călătorie prin pustie spre ţara Canaan Dumnezeu a avut grijă să creeze condiţii ca poporul să poată respecta ziua Sabatului dîndu-le în ziua a şasea mană şi pentru  a doua zi acest lucru s-a petrecut “timp de patru zeci de ani pînă la hotarele ţării Canaanului”.(Exod.16:35).

Moise a fost foarte supărat pe unii din ei deoarece s-au remarcat prin neascultare ieşind să culeagă şi în ziua Sabatului mană, iar alţii necredincioşi în spusele lui Moise au adunat mai mult decît le trebuia şi astfel mana rămasă făcea viermi şi se li se împuţa.

Este  un mare har să poţi să crezi Cuvîntul lui Dumnezeu şi să asculţi de el.

***Anul sabatic avea loc odată la şapte ani. În acest an pămîntul trebuia lăsat nelucrat, pentru odihnă. El totuşi rodea de la sine, însă roadele lui trebuia lăsate săracilor sau pentru călători. Şi în această situaţie Dumnezeu se angajase în purtarea lor de grijă prin faptul că în al şaselea an pămîntul rodea îndestulat pentru nevoile următorilor doi ani. În acest an datoriile evreilor unii faţă de alţii trebuie anulate, lucru ce împunea ascultare din partea celor păgubiţi.

***Anul jubiliar era sărbătoarea ce avea loc odată la cincizeci  de ani, imediat după anul al şaptelea sabatic, făcînd astfel săexiste doi ani succesivi de odihnă. În anul acesta de veselie fiecare trebuia să se întoarcă la moşia lui.

 De acest decret de lege beneficia toate categoriile de oameni.

Cu această ocazie,

– robii primeau eliberarea,

– datornici iertarea,

-străinul calea liberă spre ţara lui,

– cei plecaţi din familii erau reprimiţi,

-moştenirile îşi regăseau adevăraţii stăpîni,

-ucigaşul fără de voie se întorcea din nou acasă,etc…

**Fiecare din aceste sărbători înfăţişa “ochiul credinţei”, priveliştea binecuvîntată a unei vremi cînd truda lor va înceta.

Este bines ă credem despre aceea zi ca nu vor fid oar închipuiri, ori păreri, ci adevăruri adevărate ale descoperiri dumnezeieşti de care au să se bucure cei ce au crezut în lucrurile nădăjduite (Evrei.11:1). VA URMA…

~maieputin~

(duţu)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s